Cabinet de avocat
Suntem un cabinet de avocat specializați în următoarele domenii:
Consultanță, redactare & asistare în fața instituțiilor de stat și în fața persoanelor private.
Obținerea sumelor maxime, reprezentând daune materiale și morale.
Acoperim fiecare componentă a dreptului comercial, reorganizarea, creșterea și chiar lichidarea companiei.
Realizarea unei apărări eficiente în materia dreptului penal. Clienții noștri sunt persoane vătămate, inculpați sau suspecți.
Răspunderea personalului medical pentru vătămările și decesele cauzate de erori medicale.
Avem mijloacele necesare pentru a-ți recupera datoria. Utilizăm atât procedura judiciară, cât și cea extrajudiciară.

Despre noi
Servicii juridice
avocatii cabinetului de avocat
CG A. STEFAN, C. DINU

STEFAN ANDREI-ALIN
Ștefan Andrei-Alin este avocat definitiv care își concentrează activitatea în materia dreptului penal. Este membru al Baroului București în cadrul căruia dezvolta strategii și tehnici eficiente care l-au ajutat sa-și atingă succesul pentru clienții săi. Orientat sa obțină cel mai bun rezultat posibil pentru clienții săi, colaborând îndeaproape cu clienții, înțelegând nevoile și circumstanțele lor speciale.

DINU CIPRIAN-NICOLAE
Avocat definitiv specializat în Drept Civil, Răspundere civilă delictuală (Asigurări, R.C.A., Daune material și/sau morale), în prezent membru al Baroului București. În calitate de titular al cabinetului, Dl. Dinu Ciprian folosește experiența și relațiile personale pentru a obține rezultate favorabile. Este un avocat talentat care nu încetează niciodată să încerce să aducă o altă victorie clienților săi.

DINCULESCU-CALINESCU OANA-MARIA
Membru al Baroului București. Diplomă de Studii Postuniversitare Facultatea de Drept a Universității din București. Arii de practica: Drept Civil; Dreptul Asigurarilor; Drept Penal. Asistare si reprezentare in fata instanțelor de judecata și organelor de urmărire penala

PLUGARU ALINA-ANDREEA
Membru al Baroului București. Diplomă de Studii Postuniversitare Facultatea de Drept a UniversitatII Româno-Americană. Arii de practica: Drept Civil; Dreptul Asigurarilor. Asistare si reprezentare in fata instanțelor de judecata și a institutiilor publice.

GOGOLOS ALEXANDRA-LOREDANA
Membru al Baroului București. Diplomă de Studii Postuniversitare Facultatea de Drept a Universității din București. Arii de practica: Drept Civil; Dreptul Asigurarilor; Drept Penal. Asistare si reprezentare in fata instanțelor de judecata și organelor de urmărire penala.

MOREANU ALINA-ALEXANDRA
Membru al Baroului București. Diplomă de Studii Postuniversitare Facultatea de Drept a Universității din București. Arii de practica: Drept Civil; Dreptul Asigurarilor. Asistare si reprezentare in fata instanțelor de judecata și a institutiilor publice.

TIRMAC ANDREEA - CRISTINA
Membru al Baroului București. Diplomă de Studii Postuniversitare Facultatea de Drept a Universității din București. Arii de practica: Drept Civil; Dreptul Asigurarilor. Asistare si reprezentare in fata instanțelor de judecata și a institutiilor publice.