Obligarea la tratament medical Obligarea la tratament medical reprezintă măsura de siguranță ce constă în obligația de a se prezenta regulat la tratament medical. Această obligație revine făptuitorului care, din
Obligarea la tratament medical Obligarea la tratament medical reprezintă măsura de siguranță ce constă în obligația de a se prezenta regulat la tratament medical. Această obligație revine făptuitorului care, din
vatamarea corporala – art. 194 C.pen. Vatamarea corporala reprezintă săvârșirea unei acțiuni sau inacțiuni prin care s-au pricinuit unei persoane anumite consecințe vătămătoare. Acțiunea penală pentru această infracțiune se pune
Amenda penala în cazul persoanei juridice Amenda penala este singura pedeapsă principală aplicabila persoanei juridice. Astfel, în cazul persoanei juridice care a săvârșit o infracțiune, instanța poate dispune ca pedeapsă
Ce reprezinta recursul compensatoriu? Recursul compensatoriu reprezinta situația cuprinsa în Legea 169/2017 prin care un deținut este liberat înainte de termen. Insa, recursul compensatoriu este diferit de liberarea condiționată. Astfel, în
Acordul de recunoaștere a vinovăției Acordul de recunoaștere a vinovăției constituie actul de sesizare a instantei. Acesta se încheie intre procuror și inculpat, atunci când inculpatul recunoaște faptele de care este
Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai multe informații
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.