Compensatia reprezinta un mijloc de stingere a doua obligații reciproce și de aceeași natura intre doua persoane. Prin intermediul compensației fiecare persoana va avea, concomitent, calitatea de creditor și de debitor. Obligațiile se vor stinge însa pana la concurenta valorii celei mai mici dintre ele. Ele se vor stinge in intregime doar in situația in care obligațiile sunt de aceeași valoare. Compensatia prezintă o utilitate in practica, evitând efectuarea a doua plați cu cheltuieli, pierdere de timp și riscurile plații. De asemenea, compensația are și rolul unei garanții. Astfel, creditorul, compensând creanța sa fata de debitor (care este in aceleași timp și creditorul sau), este sigur ca o va realiza.
Prin compensație se pot stinge orice fel de datorii/obligații, indiferent de natura contractuala sau extracontractuala, cu condiția sa aibă ca obiect prestația de a da sume de bani sau alte bunuri fungibile de aceeași natura, asa cum este stipulat in art. 1617 alin. (1) C.civ. Sunt situații in care chiar natura creanței exclude posibilitatea operării compensației. Insă , exista și situații in care compensația nu operează chiar prin imposibilitatea generata de situația părților.
Astfel, din cauza naturii creanței ori a situației părților sau a dorinței lor, compensatia nu este posibila. Art. 1618 C.civ., precum și alte dispoziții legale, reglementează expres împrejurări in care compensatia nu operează:
• “creanța rezulta dintr-un act făcut cu intenția de a păgubi.” – Ex: victimei unui infr. de furt nu i se poate opune compensatia unei datorii pe care o are fata de autorul acelui furt. (L.Pop – Obligațiile);
• “datoria are ca obiect restituirea bunului dat in depozit sau cu titlu de comodat.” – Ex: atunci când creanța consta in dreptul de a cere restituirea unor bunuri date in depozit, depozitarul nu poate opune deponentului compensatia obligației de restituire a bunurilor cu obligația deponentului a a-i plati cheltuielile de conservare și alte cheltuieli ocazionate de depozit (L.Pop – Obligațiile);
• “una dintre creanțe are ca obiect un bun insesizabil.” Ex: o creanța privind pensia de întreținere (L.Pop – Obligațiile);
In funcție de natura creanțelor reciproce, compensatia poate fi legala sau convenționala. Compensatia legala, este cea care operează in temeiul legii, fără a fi necesar acordul părților sau o hotărâre judecătorească. “Compensatia operează de plin drept de îndată ce exista doua datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o suma de bani sau o anumita cantitate de bunuri fungile de aceeași natura.” – art. 1617 C.civ. Astfel, eficacitatea compensației este guvernata de următoarele condiții:- obligațiile sa fie reciproce. Necesar sa existe intre aceleași persoane , fiecare având una fata de ceealaltă, calitatea de creditor și de debitor- datoriile sa fie certe, lichide și exigibile. Acordarea unui termen de gratie nu amâna exigibilitatea creanței și astfel, nu împiedică compesantia legala.- datoriile sa aibă ca obiect prestația de a da sume de bani sau o anumita cantitate de bunuri fungibile și de aceeași natura. Atunci când datoriile au ca obiect bunuri certe sau bunuri de gen de specie diferita (ex: grâu, porumb), compensatia nu va opera.- părțile sa nu fi renunțat expres sau tacit la beneficiul compensației. Conform art. 1617 alin. (3) C.civ., “Oricare din parți poate renunța, in mod expres ori tacit la compensație“.
Reprezinta aceea compensație care operează prin acordul părților. Aceasta forma a compensației este utilizata atunci când nu poate opera compesantia legala și părțile au interes pentru stingerea obligațiilor. Astfel, părțile pot conveni asupra compensației și atunci când nu sunt îndeplinite condițiile prevazute de art. 1617 alin (1) C.civ., de exemplu creanțele reciproce nu sunt exigibile, însa părțile convin compensarea lor. Insa, de multe ori, compesantia convenționala se confunda cu o dare in plata sau cu o suma de dări in plata. Efectele compensației convenționale sunt similare cu cele ale compensației legale, cu excepția faptul ca doar aceasta din urma operează de drept. Astfel, compesantia convenționala operează in temeiul și la momentul acordului dintre parți.
Asa cum am arătat compensatia legala operează de plin drept, automat, însa, ea nu poate opera împotriva voinței părților. In cazul cesiunii de creanța acceptata de către debitorul cedat, acesta din urma nu mai poate opune cesionarului compensatia pa care o putea invoca in raporturile cu cedentul. Astfel, prin acceptarea cesiunii, se prezuma ca s-a renunțat la compensație. Renunțarea poate avea loc expres sau tacit, asa cum prevede art. 1618 alin. (3) c.civ.. De exemplu, un debitor care plătește datoria fără a opune compensația se considera ca a renunțat la aceasta.
• stingerea datoriilor reciproce, pana la concurenta obligației care are valoarea cea mai mica – art. 1616 C.civ.;• compensatia operează ca o dubla plata:- prin compensație se sting și garanțiile și accesoriile obligației principale;- debitorul care putea opune compensatia și care a plătit datoria nu se mai poate prevala, in detrimentul terților, de privilegiile sau de ipotecile creanței sale;- compensatia nu poate face obiectul renunțării in detrimentul drepturilor dobândite de un terț;• când intre părțile compensației exista mai mult de doua datorii reciproce și compensabile, se vor aplica regulile imputației plații;• in cazul compensației convenționale, aceasta produce efecte la data când s-a încheiat convenția privitoare la compensație.
Copyright @dinulaw 2018| Politica de confidențialitate VWThemes
Continuând să utilizați site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Mai multe informații
The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.